Drapelul Rusiei nu există la PyengChang decât în tribune. Oficial, sportivii lui Putin concurează sub acronimul OAR (Olympic Athletes from Russia), iar toate însemnele de pe echipamentul lor sunt un cerc neutru în mijlocul căruia apare OAR. Rusia a fost suspendată de CIO din cauza controverselor iscate în jurul cazurilor de dopaj în care au fost implicați performeri și oficiali din această țară, iar la PyeongChang au fost acceptați doar sportivi asupra cărora nu planează suspiciuni. Interesant este că la finele lui 2017, rușii au fost obligați să-și schimbe tot echipamentul după decizia CIO, pentru că la momentul respectiv hainele de reprezentare erau deja gata de a fi livrate delegației.
Venită la JO fără mulți spotivi de top, rușii s-au trezit în situația de a jindui după o medalie de aur. După 11 zile de întreceri, OAR apărea în clasamentul competiției abia pe locul pe locul 20, cu 12 medalii (0-3-9).
Joi, Rusia va avea o foarte mare șansă de a-și trece în cont primul aur (dacă nu va apărea vreo victorie la întrecerile de miercuri seara). În concursul de patinaj artistic, rusoaicele Alina Zagitova și Evgenia Medvedeva au făcut spectacol și s-au instalat confortabil pe locul întâi după programul scurt.
Campioană mondială în 2016 și 2017, Medvedeva a concurat prima și a ridicat ștacheta la 81,61 puncte. Zagitova a detronat-o însă printr-o evoluție superbă, desfășurată pe muzica din „Lebăda Neagră”. Campioană europeană en titre (2018), sportiva în vârstă de numai 15 ani a stabilit un nou record mondial la programul scurt, cu 82,92 puncte.
Programul scurt al fetelor s-a desfășurat cu multe locuri goale în tribune, destul de surprinzător pentru un sport care la toate edițiile anterioare a fost „sold out”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER